Relatiile de cuplu si conexiunea sanatoasa dintre doi parteneri, desi intens discutate si analizate, raman un subiect inca neinteles pentru multi dintre noi.
Aceasta deoarece in societatea noastra exista multa rusine si multe tabuuri in ceea ce priveste problemele “intime” ale unei familii, de unde si reticenta de a merge la un psiholog / psihoterapeut pentru clarificari sau pentru a intelege mai bine cum suntem noi intr-o relatie, care este tiparul nostru si cu ce bagaj emotional “intram” in conexiune cu un partener.
De aceea, sper ca acest articol sa aduca ceva mai multa claritate asupra ideii de “relatie de cuplu sanatoasa”, macar prin prisma unui aspect – acela al stilului de atasament care caracterizeaza fiecare dintre parteneri si cum interactiunea dintre doua stiluri diferite creeaza o dinamica intre cei doi.
Aceasta dinamica, privita din acest punct de vedere (exista mai multe unghiuri din care putem privi relatia de cuplu) reprezinta baza, temelia relatiei, pe fondul careia se desfasoara toate celelalte aspecte ale vietii in doi.
Adesea, in literatura de specialitate, relatia de cuplu este asemanata cu “o casa” – aceasta deoarece o relatie matura si in care putem simti implinirea alaturi de celalalt se construieste constient, prin contributia fiecaruia, asa cum se construieste o casa. Numai ca de data aceasta este vorba despre continutul emotional si conexiunea care exista in cuplu, acesta fiind de fapt energia care mentine relatia.
Dinamica in acest continut energetic, emotional este “ca un dans”, asa cum bine precizeaza Sue Johnson, in care cei doi cauta sa se miste in tandem, sa invete impreuna, sa se ajusteze in cazul in care apar desincronizari.
Teoria atasamentului se bazeaza pe ideea ca nevoia de a fi intr-o relatie stransa cu alti oameni e inscrisa in codul genetic al speciei noastre.
Relatiile sunt, in mod cert, o dimensiune fundamentala a naturii umane – in relatie aflam despre noi si despre celalalt, in relatii ne dam seama de aspecte care, in solitudine, ar ramane poate pentru totdeauna ascunse “privirii” noastre constiente.
Tipuri de atasament
Atasamentul a fost descris pentru prima data in anul 1951 de catre John Bowlby, un psihanalist care a cercetat efectele separarii dintre copiii mici si parintii lor.
In nenumarate situatii de experiment psihologic (in deplina siguranta pentru toti participantii), Bowlby a aratat cum , toti copiii plasati intr-o situatie “nefamiliara” si separati de persoanele lor de ingrijire, au reactionat in 3 moduri diferite la reintalnirea cu acestia:
- Atasamentul securizant : Acesti copii au manifestat stres la momentul separarii, insa au cautat confort si au fost usor de linistit la reintoarcerea parintilor;
- Atasamentul anxios – rezistent: o parte dintre copii au experimentat niveluri ridicate de stres la momentul separarii. La reintalnirea cu parintii au cautat confort, insa au incercat si sa ii “pedepseasca” pentru ca au plecat, prin diverse comportamente;
- Atasamentul evitant – copiii din aceasta a treia categorie au aratat minimal sau deloc semne de stres la momentul separarii de parinti, iar la reintalnirea cu acestia fie i-au ignorat, fie i-au evitat in mod activ.
Cercetarile lui Bowlby au deschis o imensa oportunitate pentru analistii si terapeutii din toata lumea, deoarece rezultatele acestor cercetari au implicatii si se ramifica in multe dintre aspectele abordate in cadrul relatiei parinti-copii, relatiile de cuplu, traumatologie, samd.
Cum se manifesta aceste tipuri de atasament in viata adulta?
Desigur ca, de la cercetarile lui Bowlby, teoria a continuat sa se extinda, asa ca, de-a lungul timpului, a fost descoperita si o a patra categorie a stilului de atasament – cel anxios-evitant, specific totusi unui procent mic de populatie.
Pe scurt, cele trei tipuri majore ale stilului de atasament pot fi descrise in felul urmator:
- Securizant – pentru aceste persoane este usor sa se apropie de ceilalti. Au incredere in fortele proprii si ofera sprijin si suport si altora intr-o maniera sigura, in care celalalt se simte continut si inteles si, la randul lui, increzator.
- Evitant: Persoanele cu un astfel de stil de atasament simt mai degraba disconfort in preajma celorlalti. Nu pot avea incredere deplina in oameni si nu-si permit sa depinda de acestia, mai ales in aspectele importante ale vietii lor. Au dificultati in a se apropia de ceilalti in relatiile romantice, simt o teama de dependenta, de “pierdere a libertatii”.
- Anxios: Tind sa solicite partenerului in mod activ apropierea pe cat de mult simt ca isi doresc. Simt stres si sunt ingrijorati cand partenerul nu este prin preajma, gandindu-se ca nu sunt iubiti sau ca vor fi abandonati. Protesteaza adesea la incercarile de separare ale partenerului, chiar si in activitati minore pe care celalalt prefera sa le faca singur sau in compania altor persoane (de exemplu – diverse hobby-uri, intalniri cu prietenii, timp petrecut in solitudine, etc.)
Daca esti interesat sa afli care este stilul tau de atasament predominant, am o surpriza pentru tine: trimite-mi un mail la adresa madalinaiulianatrufasu@gmail.com sau completeaza formularul de contact cu intentia de a primi “Chestionarul pentru evaluarea tipului de atasament” iar eu ti-l voi transmite pe email.
In acest fel, tu si partenerul tau / partenera ta puteti afla ce stil de atasament va caracterizeaza, ceea ce va poate ajuta sa aveti o privire diferita, de ansamblu asupra relatiei voastre. Chestionarul este viabil si daca nu esti momentan intr-o relatie de cuplu – pur si simplu completeaza avand in vedere comportamentele tale obisnuite dintr-o posibila relatie.
Desigur ca dintre cele 3 stiluri de atasament descrise mai sus, cel securizant este cel mai sanatos. Insa relatiile noastre si, mai ales “indragostirea” are la baza in mod preponderent familiaritatea, de aceea, conform cercetarilor, cea mai intalnita combinatie de stiluri intr-un cuplu este cea “anxios-evitant”.
Aceasta deoarece cele doua stiluri sunt practic “opuse” din punct de vedere energetic, iar incercarea de a il “transforma” pe partener in partenerul ideal are de-a face foarte mult cu traumele din copilarie – despre acest subiect voi scrie intr-un articol viitor.
Practic, alegand un partener cu un stil de atasament in opozitie cu al nostru, incercam sa “recastigam” afectiunea unui parinte pe care poate l-am perceput distant, absent sau pe care poate chiar l-am pierdut (la propriu sau in alte moduri), in copilaria noastra.
Desi la o prima vedere poate parea dificil de gasit un echilibru, mai ales intre doua stiluri opuse, relatia de cuplu ne ofera o sansa unica: aceea de a ne integra partile ranite din noi, de a ne dezvolta impreuna cu celalalt si de a crea, in mod constient o relatie durabila si solida.
*Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog.